Uniunea bancară explicată


 

Pe 26 septembrie, comisia pentru afaceri economice va începe examinarea recentelor propuneri ale Comisiei privind supravegherea comună a băncilor în UE – un prim pas către o „uniune bancară“, idee susținută de Parlament încă din 2010. Deputaţii europeni sunt hotărâți să abordeze această măsură urgent, deoarece este esențială pentru combaterea crizei, și insistă asupra faptului că viitorul sistem de supraveghere european trebuie să fie transparent și responsabil din punct de vedere democratic.

Care sunt principalele elemente ale unei uniuni bancare?

O uniune bancară este formată din trei componente majore: un supraveghetor bancar unic, un sistem comun pentru gestionarea și rezolvarea crizelor bancare și un sistem uniform de protejare a economiilor oamenilor. La acestea s-ar putea adăuga schimbări în regulile referitoare la funcționarea băncilor.

Uniunea bancară dorește eliminarea legăturii dintre bănci și bugetele naționale. Dacă băncile sunt plasate sub o supraveghere comună și fondurile pentru sprijinirea acestora sunt desemnate la nivel european, statele vor fi eliberate de o anumită presiune a pieței și ar putea obține costuri de împrumut mai mici – lucru care ar reduce nivelul datoriilor. Faptul că băncile respectă aceleași reguli ar duce și la creșterea încrederii.

Supravegherea bancară

Propunerea Comisiei plasează toate băncile din zona euro sub supravegherea Băncii Centrale Europene. Aceasta din urmă va fi responsabilă cu autorizarea instituțiilor de credit, cu respectarea cerințelor bancare cheie și cu retragerea autorizării de funcționare a băncilor. O altă propunere abordează viitorul relațiilor între Banca Centrală Europeană și Autoritatea Bancară Europeană.

Propunerile Comisiei arată că prima fază a supravegherii ar trebui să fie funcțională pe 1 ianuarie 2013.

Reacțiile deputaţilor europeni la propunerile Comisiei

Parlamentul European a început examinarea celor două propuneri. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a spus presei germane săptămâna aceasta că se așteaptă la o largă majoritate parlamentară în favoarea legislației, care este diferențiată și specifică fiecărei țări.

Prima reacție oficială a deputaţilor europeni a avut loc la doar o zi de la prezentarea propunerilor, într-o rezoluție adoptată în ultima perioadă de sesiune. Rezoluția arată nevoia consolidării responsabilității democratice a supraveghetorului bancar și subliniază faptul că această schimbare majoră în supraveghere trebuie însoțită de o creștere echivalentă a transparenței și responsabilității funcțiilor de supraveghere ale Băncii Centrale Europene.

„Parlamentul trebuie implicat pe deplin în ambele legi. În momentul în care Banca Centrală Europeană a devenit vitală pentru evenimentele economice și politice, este important ca vocea acestei instituții alese direct – Parlamentul European -să fie auzită dincolo de simpla exprimare a unei opinii“, a spus președinta comisiei parlamentare pentru afaceri economice și monetare, Sharon Bowles (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Regatul Unit), în cadrul dezbaterii din plen.

Sursa: Parlamentul European

http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20120921STO51985/html/Uniunea-bancar%C4%83-explicat%C4%83

 

José Bové: UE ar trebui să promoveze agricultura locală și durabilă


 

      José Bové: Savoarea reprezintă o legătură între un țăran, un teritoriu și un produs.

 UE ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea agriculturii locale și durabile și să            promoveze mai mult calitatea și diversitatea acesteia, a spus deputatul european José Bové, al cărui raport privind acțiunile de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe a fost adoptat în comisia pentru agricultură pe 18 septembrie. Raportul a fost întocmit ca reacție la o comunicare a Comisiei. Domnul Bové ne-a acordat un interviu.

 Care sunt obiectivele politicii promovării agriculturii UE?

 Este important să putem dezvolta o agricultură durabilă și de proximitate. Alimentele  acestei agriculturi locale, produse în ferme UE, trebuie să satisfacă diversitatea alimentară a consumatorilor europeni. Astăzi, există o piață națională și internațională, dar, în același timp, există toată această agricultură de proximitate, care întreține milioane de țărani, care oferă produse de calitate foarte specifice și care are nevoie de a fi făcută cunoscută în state.

Raportul meu este prima acțiune a Parlamentului European în acest sens. Acum, Comisia trebuie să își prezinte proiectul. Plecând de aici, vom putea preciza clar, sper, cadrul agriculturii ce poate fi promovată.

Comunicarea Comisiei Europene vorbește despre promovarea savorilor Europei. Cum vedeți acest lucru?

Savoarea reprezintă o legătură între un țăran, un teritoriu și un produs. Acest ansamblu face ca savorile să fie diferite. Un fel de brânză, produs în Ardèche, nu este similar unui fel produs în România. În Europa trebuie să regăsim această diversitate în producția rafinată și transformată.

Am suferit prea mult în anii banalizării și standardizării. În spatele diversității se află un element pe care îl uităm: sănătatea. Dacă nu avem produse standardizate, plantele și animalele rezistă  mai bine în fața bolilor. Diversitatea locală poate consolida formele diferite fără folosirea antibioticelor și a substanțelor chimice.

Raportul dumneavoastră propune restaurarea între agricultori și cetățeni. Cum se poate realiza aceasta?

Trebuie să promovăm piețele locale și locurile de vânzare colectivă a produselor locale. Există magazine ale producătorilor agricoli care devin alternative la supermarketuri. Scurtarea pieței între producător și consumator permite creșterea valorii pentru agricultori.

 

Sursa: Parlamentul European

http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20120913STO51340/html/Jos%C3%A9-Bov%C3%A9-UE-ar-trebui-s%C4%83-promoveze-agricultura-local%C4%83-%C8%99i-durabil%C4%83

Discutați despre Starea UE cu preşedintele Martin Schulz


 

Participați la chat cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz!

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va discuta miercuri cu cetățenii europeni, pe Facebook. Va răspunde întrebărilor dumneavoastră, dar așteaptă și opinii despre îngrijorările europenilor înaintea dezbaterii din plen privind Starea Uniunii, ce se va derula pe 12 septembrie cu președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Sursa: Parlamentul European

http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20120831STO50262/html/Discuta%C8%9Bi-despre-Starea-UE-cu-pre%C5%9Fedintele-Martin-Schulz