Fundaţia Konrad Adenauer va susţine Ministerul Justiţiei RM în procesul de implementare a Strategiei de Reformare a Justiţiei


În cadrul întrevederii la data de 29 noiembrie curent a Ministrului Justiţiei, Oleg Efrim cu Thorsen Geissler- reprezentantul Programului ”Statul de Drept în Europa de Sud-Est” al Fundaţiei Konrad Adenauer, s-a convenit asupra iniţierii  proiectelor finanţate de Fundaţie în vederea susţinerii reformei justiţiei din Republicii Moldova.

În numele Fundaţiei Konrad Adenauer, Thorsen Geissler a apreciat înalt calitatea Strategiei de Reformare în Sectorul Justiţiei al Republicii Moldova pentru anii 2011-2016, adoptată recent de Parlament în lectură finală, precum şi proiectul Planului de Acţiuni pentru implementarea acestei Strategii, care se află în prezent în faza de finalizare.

De asemenea, el a anunţat disponibilitatea Fundaţiei de a susţine reformele promovate în acest domeniu de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Justiţiei, în cadrul Programului ”Statul de Drept în Sud-Estul Europei”, prin acţiuni concrete cum ar fi suportul necesar pentru armonizarea legislaţiei sau traducerea hotărârilor Curţii Federale germane. Conform sursei, resursele financiare pentru finanţarea unor proiecte ce vizează consolidarea statului de drept în Republica Moldova pot fi identificate în pofida faptului că planul de activităţi pentru 2012 al Programului a fost deja aprobat.

La rândul său, Oleg Efrim şi-a exprimat recunoştinţa pentru suportul propus, arătându-se deschis pentru orice colaborare, mai ales pentru că pentru realizarea reformelor în sectorul justiţiei Republica Moldova are nevoie de susţinerea partenerilor străini.

Programul ”Statul de Drept în Europa de Sud-Est” al Fundaţiei Konrad Adenauer a fost conceput cu scopul de a promova dialogul pe teme privind statul de drept în acest spaţiu geografic. Statele cuprinse în Program sunt Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, România şi Serbia.

Programul are drept obiectiv sprijinirea, într-o manieră susţinută, a construcţiei şi consolidării democraţiei şi statului de drept în ţările din regiune. Acesta îşi propune să contribuie la dezvoltarea şi întărirea eficienţei ordinii juridice, o premisă obligatorie pentru aderarea acestor ţări la Uniunea Europeană.

Programul ”Statul de Drept în Sud-Estul Europei” se concentrează pe cinci domenii de interes, care sunt Dreptul constituţional şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Dreptul procedural, Independenţa şi integritatea justiţiei, Protejarea drepturilor fundamentale ale omului şi ale minorităţilor, precum şi Reconcilierea cu trecutul prin mijloace legale.

Sursa: Comunicat de presă al Ministerului Justiţiei RM

http://www.justice.gov.md/ro/news-ministr/10876/

Programul Europa pentru cetăţeni: Priorităţi tematice pentru anul 2012


I – Cetăţenii şi Uniunea Europeană: valorile, viaţa democratică şi aspectele instituţionale

Implicarea activă a cetăţenilor în dialogul şi reflecţia cu privire la UE, la obiectivele sale politice şi la valorile sale sunt esenţiale în îmbunătăţirea unui simţ al proprietăţii şi al identităţii europene în rândul cetăţenilor. Programul Europa pentru cetăţeni este un instrument important în acest sens şi poate aduce o contribuţie valoroasă la creşterea gradului de conştientizare, la înţelegerea şi la aprecierea valorilor şi principiilor consacrate în tratatele Uniunii.

Tratatul UE pune rolul UE în lume pe o bază nouă şi introduce modificări importante în funcţionarea instituţiilor UE, în relaţiile interinstituţionale şi în interacţiunea dintre instituţiile europene, parlamentele naţionale şi cetăţeni. Programul Europa pentru cetăţeni reprezintă un mijloc important de implicare a cetăţenilor în viaţa democratică a UE. Întărirea participării în special prin voluntariat, promovarea egalităţii de şanse pentru toţi, dialogul intercultural şi contribuţia la o societate incluzivă sunt probleme de o importanţă fundamentală pentru cetăţenia activă, inclusiv în ceea ce priveşte participarea la viaţa politică.

II – Interesele cetăţenilor şi politicile UE

Conform evaluării la jumătatea perioadei de implementare a programului „există un rol potenţial pentru Europa pentru cetăţeni, în sensul de a ajuta cetăţenii să se implice în formularea de politici şi strategii noi, cum ar fi strategia Europa 2020″. Angajamentul cetăţenilor în aspecte care constituie priorităţi politice ale Uniunii Europene este un element cheie al participării civice. Programul Europa pentru cetăţeni reprezintă un instrument valoros pentru creşterea gradului de conştientizare în rândul cetăţenilor şi pentru încurajarea acestora să îşi împărtăşească opiniile cu privire la programul politic şi la acţiuni concrete propuse de instituţiile europene şi să influenţeze cuprinsul agendei şi modul în care aceasta trebuie dezvoltată. O atenţie deosebită trebuie acordată perspectivei cetăţenilor şi a societăţii civile organizate asupra competenţelor necesare pentru a contribui la şi a beneficia de o economie durabilă bazată pe cunoaştere şi asupra modalităţilor de a se asigura că aceasta se dezvoltă în strânsă legătură cu coeziunea socială.

În 2012 trebuie depuse eforturi suplimentare pentru creşterea gradului de conştientizare, de reflecţie şi de dezbatere cu privire la relevanţa şi implicaţiile politicilor UE asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor şi pentru eliminarea obstacolelor cu care încă se confruntă cetăţenii UE. Subiectele în dezbatere ar trebui să fie în legătură cu problemele din agenda europeană, inclusiv guvernanţa economică, schimbările climatice, energia durabilă, flexicuritatea, transportul, inovarea şi alte iniţiative şi obiective emblematice ale strategiei Europa 2020. Proiectele vor facilita schimbul de opinii şi prezentarea rezultatelor către factorii de decizie corespunzători cu privire la politicile europene şi la impactul lor asupra situaţiilor locale, precum şi la problemele locale cu o dimensiune europeană. Un accent ar trebui să fie pus, de asemenea, pe proiecte care sunt legate de obiectivele Anului 2012 – Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

EURO – la limita prăpastiei


Economistul Wolfgang Munchau, editor Financial Times, a vorbit într-o postare pe un blog al publicaţiei despre un colaps iminent al zonei euro în următoarele zece zile, determinat de criza de lichidităţi cu care se confruntă băncile, din cauza datoriilor de stat. Liderii euro trebuie să demonstreze pînă pe 9 decembrie că uniunea poate supravieţui.

„Am ajuns în punctul critic”, spune Wolfgang Munchau, editor Financial Times, într-o postare pe un blog al publicaţiei. „Această erodare masivă a încrederii a distrus de asemenea şi strategia de salvare a zonei euro, elaborată în urmă cu numai o lună“, adaugă acesta. „Dacă nu se întîmplă ceva foarte drastic, zona euro se poate destrăma foarte curînd (…) Dacă liderii UE ar putea ajunge la un acord înainte de 9 decembrie, cînd are loc următorul Summit Euro, atunci uniunea monetară va supravieţui. Dacă nu, aceasta riscă un colaps violent”, spune Munchau.

Wolfgang Munchau s-a remarcat în Europa de Est în 2009, cînd a propus ca statele din regiune să adopte cît mai repede moneda euro pentru a-şi proteja economiile în contextul în care Europa urmează să treacă prin cea mai severă criză economică de după cel de-al Doilea Război Mondial.

De altfel, o serie de publicaţii şi experţi şi-au anunţat îngrijorarea în ceea ce priveşte zona euro. Iar previziunile în legătură cu summitul nu sînt cele mai bune. Temerile îi sînt confirmate de agenţia de rating Moody’s, care a avertizat că, din cauza acestor datorii suverane, toate statele europene ar putea fi retrogradate.

Sursa: Viza.md

http://viza.md/content/financial-times-apocalipsa-zonei-euro-la-zece-zile-distan%C5%A3%C4%83

În Moldova a fost inaugurat „Clubul Prietenilor NATO”


Centrul de Informare şi Documentare NATO în Moldova împreună cu reprezentanţii Ambasadei Punct de Contact NATO în Republica Moldova, care la moment este Ambasada Republicii Bulgare, la data de 25 noiembrie 2011 au lansat CLUBUL PRIETENILOR NATO.

La festivitatea de inaugurare a Clubului au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului de Externe şi Integrării Europene, reprezentanţi ai Ambasadei Bulgariei în Republica Moldova în frunte cu ambasadorul – Excelenţa Sa Dl Georgi Panayotov, reprezentantul CID NATO Moldova – dn. Nicolae Văscăuţan precum şi reprezentanţi din mediul civic şi academic.

Clubul este creat pentru a crea un forum deschis pentru discuţii pe subiecte legate de problemele securităţii, activităţile şi politicile NATO, relaţiile NATO-Moldova, unde participanţii vor avea şansa de a învăţa despre subiectele specifice legate de problemele de securitate ale fiecărui stat-membru. Calitatea de membru în Club este pentru toţi cei care doresc să afle informaţii despre  domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi a relaţiilor NATO-Moldova în particular.

De asemenea, Clubul va fi locul unde membrii săi vor primi cele mai recente informaţii cu privire la activităţile NATO şi problemele legate de NATO, de la reprezentanţii Ambasadei Punct de Contact NATO în Republica Moldova şi de la reprezentanţii ambasadelor statelor membre NATO acreditaţi în Republica Moldova. Se preconizează ca reuniunile Clubului să fie lunare pe tot parcursul anului 2012.

Grupurile-ţintă care pot beneficia de calitatea de membru în Club sunt reprezentanţi ai Parlamentului, Ministerului Apărării, MAEIE, MAI şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, CID NATO, cercetători, reprezentanţi ai regiunilor, reprezentanţi ai ONG-urilor, jurnalişti şi studenţi.

*Articol redactat de Panait Dumitru

Emilian Dobrescu – Sisteme monetare contemporane


Astăzi, 29 noiembrie 2011, Centrul de Informare Europeană vă prezintă noua sa achiziţie, cartea:

Sisteme monetare contemporane

 

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Descriere CIP: Dobrescu Emilian M. Sisteme monetare contemorane. – Bucureşti: Wolters Kluwer, 2010. – 222 p.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Cartea oferă o privire de ansamblu a sistemelor monetar-bancare contemporane, a principalelor probleme cu care se confruntă în procesul integrării, al regionalizării, dar, mai ales, al globalizării. Primele două capitole analizează principalele bănci şi instituţii bancare din lume care au impact major la nivel de regiuni, totodată sunt explicate pe larg cele mai recente mecanisme şi tehnici monetar-bancare, de la certificatele de depozit pînă la serviciile electronice monetare.

Restul capitolelor prezintă pe larg care sunt avantajele, dezavantajele, problemele şi riscurile la care sunt supuse cele mai extinse zone monetare din lume: Zona euro în Europa, Zona dolarului în statele din America, Zona rublei în spaţiul CSI şi Zona yenului şi yuanului în spaţiul asiatic. Cartea este una de referinţă pentru economişti şi cei pasionaţi de domeniul financiar-bancar.

Din Cuprins:     

  1. Instituţii, organisme, grupuri (BCE, BERD, BM, FMI, Fondul Monetar Asiatic,  Banca Interamericană de Dezvoltare)
  2. Tehnici monetar-bancare (Acordul Basel II, Certificatele de depozit, Influenţa seculară a ratei de referinţă, Serviciile electronice monetare, etc…)
  3. Zona euro
  4. Zona dolarului
  5. Zone pentru experimente monetare
  6. Zona rublei
  7. Zona yenului şi a yuanului (sistemul monetar-bancar asiatic)

În anul 2012 Chişinăul va găzdui cel de-al III – lea Forum European de Cooperare Transfrontalieră pentru o Europă liberă


În anul 2012 Chişinăul va găzdui cel de-al III – lea  Forum European de Cooperare Transfrontalieră pentru o Europă liberă. Decizia a fost luată săptămîna trecută în or. Elblag, Polonia, unde s-a desfăşurat ediţia din acest an a forumului.

La eveniment Republica Moldova a fost reprezentată de viceministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Veaceslav Guţuţui şi şeful Direcţiei politică şi cooperare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Igor Malai. Forumul s-a desfăşurat într-o zonă transfrontalieră, în două oraşe diferite din ţări cu statut diferit (17 noiembrie – în or. Kaliningrad, Federaţia Rusă şi 18 noiembrie – Elblag, Polonia), anume pentru a facilita şi dezvolta schimbul de experienţă internaţională în domeniul cooperării transfrontaliere.

Viceministrul Veaceslav Guţuţui a comunicat că la reuniune au participat circa 100 de reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ONG-uri din 15 ţări ale Europei Centrale şi de Est. De asemenea, acesta a mai adăugat că evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Stabilitate şi Dezvoltare din Praga, Republica Cehia, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei în colaborare cu administraţia regiunii Kaliningrad, Federaţia Rusă. Scopul Forului fiind promovarea dialogului interactiv care ar facilita libera circulaţie a cetăţenilor din regiunile de frontieră interstatale, încurajarea finanţării activităţilor de colaborare transfrontalieră, precum şi întărirea capacităţilor administraţiilor publice locale, businessului şi a ONG-urilor pentru participare la cooperare.

În cadrul forumului, viceministrul moldovean a menţionat importanţa cooperării transfrontaliere pentru Republica Moldova, concomitent, a prezentat activitatea ţării noastre în programele de cooperare transfrontalieră şi în cadrul Euroregiunilor Prutul de Sus, Siret-Prut-Nistru şi Dunărea de Jos, precum şi a specificat necesitatea constituirii euroregiunii Nistru.

Organizatorii şi colegii din ţările partenere au apreciat înalt participarea reprezentanţilor Republicii Moldova la eveniment şi şi-au au expus disponibilitatea de aprofundare a relaţiilor de colaborare cu ţara noastră, precum şi au decis ca următoarea ediţie a forumului să se desfăşoare la Chişinău.

Totodată, la final, Guvernele celor 15 ţări din Europa de Est-participante la procesul au adoptat o declaraţie către instituţiile europene, prin care se solicită accelerarea şi coordonarea eforturilor comune focusate spre sporirea managementului transfrontalier care va spori şi va accelera posibilitatea de traversare a frontierelor de către persoane şi bunuri; consolidarea diferitor forme de cooperare transfrontalieră; suportul la crearea unui spaţiu informaţional comun al ţărilor UE cu vecinii din estul Europei, care va facilita schimbul de date statistice în vederea stabilirii indicatorilor de măsurare  a cooperării transfrontaliere, precum şi utilizarea oportunităţii de planificare a procesului bugetar al ţărilor membre UE pentru sporirea  finanţării cooperării în acest domeniu.

Sursa: Comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor din Republica Moldova

http://www.mcdr.gov.md/?pag=news&opa=view&id=531

Unul din 5 pensionari din UE se află la limita sărăciei


Recent, Econtext a realizat un top  al  statelor europene după rata pensionarilor care trăiesc la limita sărăciei. Conform datelor, cei mai săraci pensionari se află în fostele state comuniste. Dintre ţările din Centrul şi Estul Europei, cei mai puţini pensionari sunt în Cehia (12,3% ). Media la nivelul Europei este de 23%, ceea ce însemnă că unul din cinci pensionari din UE se află la limita sărăciei.

Conform topului realizat, pe primul loc în UE, cu cea mai ridicată rată a pensionarilor cu pensii foarte mici se plasează Bulgaria. Astfel, 55,1% din pensionarii Bulgariei trăiesc la limita existenţei. A doua poziţie este ocupată de Cipru, cu o rată de 49,9%.

Pe a treia poziţie se află România, cu un procentaj de 41,7% din totalul pensionarilor. În total, în România trăiesc aproape 5 milioane de pensionari. Ceea ce înseamnă că aproape 2 milioane de pensionari supravieţuiesc de pe o zi pe alta.

Uniunea Europeana foloseşte o definiţie relativă pentru a măsura sărăcia. UE consideră că o persoană este săracă dacă are „un venit disponibil sub 60 % din venitul disponibil mediu naţional”.

 

 Sursa: Econtext.ro

http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/pensionarii-romaniei-printre-cei-mai-saraci-din-ue-vezi-cati-pensionari-se-zbat-in-mizerie-in-romania-si-in-celelalte-state-europene.html

La Chişinău a avut loc cea de-a 14 reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM


În perioada 25-26 noiembrie 2011 la Chişinău s-a desfăşurat cea de-a 14-a reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova. Delegaţia Parlamentului Republicii Moldova a fost condusă de deputata Corina Fusu, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, iar delegaţia Parlamentului European – de europarlamentara Monica Macovei, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova.

Din componenţa delegaţiei Parlamentului European au mai făcut  parte eurodeputaţii Tatjana Zdanoka, prim-vicepreşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, Elena Băsescu, Pawel Robert Kowal, Jiri Mastalka

În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor în următoarele domenii: relaţiile Republicii Moldova cu vecinii săi şi la nivelul cooperării regionale în cadrul Parteneriatului Estic, reformele legislative, în domeniile justiţiei, administraţiei publice, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, respectatrea drepturilor omului şi non-discriminarea.

Au fost trecute în revistă progresele înregistrate în procesul de negocieri asupra Acordului de Asociere cu UE, precum şi stadiul de pregătire pentru iniţierea negocierilor privind Acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător. Participanţii la reuniune vor evalua şi perspectivele progresului privind soluţionarea conflictului transnistrean, precum şi politicile guvernamentale în domeniul protecţiei sociale.

În finalul celei de-a 14-a reuniuni a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova au fost adoptate recomandări adresate Comisiei Europene şi autorităţilor Republicii Moldova. Potrivit programului, delegaţia Parlamentului European a avut întrevederi separate cu Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul Vlad Filat, reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău, cu membrii Partidului Liberal, precum şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor şi mass-media din Republica Moldova.

Conform sursei, ultima reuniune a Comisiei parlamentare de cooperare UE – Republica Moldova a avut loc la Bruxelles, în perioada 15-16 iunie 2011. Recomandările Comitetului de Cooperare Parlamentară adoptate atunci se refereau la relaţiile între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, evoluţiile interne din Republica Moldova, cooperarea regională şi soluţionarea diferendului transnistrean.

Sursa: Secţia Relaţii cu mass-media a Parlamentului Republicii Moldova

 http://www.parlament.md/Actualitate/Comunicatedepresa/tabid/90/ContentId/277/Page/0/Default.aspx

Ministerul Sănătăţii va implementa un proiect finanţat de Comisia Europeană


Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au lansat la 24 noiembrie Proiectul „Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale în Republica Moldova”. Proiectul va fi implementat de Biroul Regional Pentru Europa al OMS, cu suportul financiar al Uniunii Europene, bugetul total constituind 2 mln Euro. Durata proiectului este de 36 de luni, iar activităţile sunt preconizate de a fi demarate la începutul anului 2012.

Proiectul are drept obiectiv fortificarea capacităţilor ţării în gestionarea mobilităţii cadrelor medicale, de a crea un cadru mai bun pentru migrarea legală pentru a reduce impactul negativ asupra sistemului sănătăţii, precum şi a facilita reintegrarea cadrelor medicale care se întorc în ţară. Astfel, se urmăreşte: extinderea cunoştinţelor despre mobilitatea cadrelor medicale din Republica Moldova; promovarea/facilitarea migraţiei circulare a cadrelor medicale; prevenirea şi diminuarea efectelor negative ale „exodului de creiere” (brain drain) şi „irosirii de creiere” (brain waste) asupra sistemului sănătăţii.

O acţiune majoră preconizată în cadrul proiectului este încheierea unui şir de acorduri bilaterale între Republica Moldova şi statele-membre ale UE, ce ar permite migraţia legală circulară a cadrelor medicale, în conformitate cu Codul Global de Practici al OMS privind Recrutarea Internaţională a Cadrelor Medicale, precum şi reîntoarcerea unui număr semnificativ de lucrători medicali moldoveni de peste hotare şi reintegrarea lor în sistemul sănătăţii din ţară.

Partenerii principali ai proiectului sunt: Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemitanu”, Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie, Misiunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii în Republica Moldova, precum şi o serie de agenţii şi instituţii din statele-membre ale Uniunii Europene (Portugalia, Suedia, Belgia, Italia, România, Germania, Franţa, Finlanda, Norvegia).

Excelenţa sa, domnul Ambasador Dirk Schuebel a accentuat caracterul inovator şi unic al proiectului. „Este pentru prima dată cînd un proiect ce abordează fenomenul migraţiei este axat pe un grup de profesionişti. … Pentru Uniunea Europeană acesta este un proiect pilot, de rezultatele lui va depinde susţinerea în continuare a proiectelor similare în regiune”.

Sursa: Comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii RM

http://www.ms.gov.md/ministry/press_service/14600

3,2 milioane de EURO – suma contrabandei capturate de EUBAM în 2011 la frontiera moldo-ucraineană


În urma efectuării  Operaţiunii Comune de Control la Frontieră (OCCF) AKKERMAN sub egida Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), pe parcursului anului 2011 a fost capturată contrabandă cu o valoare totală de 3,2 milioane euro.  

AKKERMAN este cea de-a opta OCCF coordonată de către EUBAM împreună cu partenerii săi – serviciile grăniceri şi vamale, organele de aplicare a legii din Moldova şi Ucraina,  organizaţiile internaţionale şi autorităţile de aplicare a legii din statele membre ale UE. Ca şi în cazul OCCF anterioare, operaţiunile s-au desfăşurat de-a lungul frontierei moldo-ucrainene şi în porturile maritime Odessaşi Iliciovsk.

Pe parcursul celor două faze operaţionale efectuate în 2011 – cea e-a doua a avut loc în luna Septembrie – AKKERMAN a reuşit să captureze ţigări şi alcool de contrabandă, vehicule furate, şi a detectat fraude vamale în valoare de 3.2 milioane Euro. Această valoare a mărfurilor capturate este de şase ori mai mare faţă de valoarea bunurilor detectate în 2010 în timpul operaţiunii similare ‘TYRA’.

În total, în timpul operaţiunii AKKERMAN, autorităţile din Moldova şi Ucraina au reuşit să identifice 272 crime şi diverse încălcări – 85 dintre acestea au fost legate de contrabanda de ţigări, 52 cazuri de evaziune fiscală şi fraudă vamală, 29 cazuri de migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane, 26 cazuri de vehicule furate şi 38 cazuri de trafic de droguri.

Piotr Bartoszek, specialist investigaţii al Misiunii EUBAM, a specificat pentru presă că “rezultatele remarcabile ale operaţiunii AKKERMAN 2011 reprezintă o dovadă incontestabilă a faptului că buna cooperare şi coordonare a activităţilor între agenţiile relevante din Republica Moldova şi Ucraina este absolut esenţială pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere.”

Deşi consolidarea cooperării dintre agenţii şi a colaborării internaţionale este obiectivul principal al OCCF, ea are şi multe alte beneficii. De exemplu, informaţia obţinută în timpul acestor operaţiuni poate fi utilizată ulterior pentru investigaţii şi evaluarea riscurilor. Operaţiunea AKKERMAN a ţinut să se bazeze pe experienţa OCCF anterioare prin intensificarea schimbului de informaţii, utilizarea analizei de risc şi stabilirea grupurilor de lucru specifice pentru fiecare tip de criminalitate

Sursa: Site-ul oficial al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina

http://eubam.org/md/press/news/1368